vineri, octombrie 28, 2011

Pasiunile romanilor

Care credeti ca sunt marile pasiuni ale romanilor? Cumva colectionarea de tablouri de autor? Nu ! Poate a marcilor postale ? Nici vorba ! Dar a cartilor rare ? Romanii nu citesc, deci…nici asta. Toate cele enumerate consuma mult timp si foarte multi bani (pe care romanii nu ii au) si sunt niste pasiuni total lipsite de rost. Dar pupatul moastelor? Asta da! Hotarat lucru, ne place sa pupam morti. O tara profund crestina ca a noastra este sufocata de racle de toate dimensiunile, pline (oare?) cu tibii, falange, masele de minte si metacarpiene ale unor sfinti mai mari sau mai mici. Mai toate bisericile si manastirile noastre au in gestiune cate o cutie cu niscaiva ramasite umane (cica) care sunt ale unor mari personalitati crestine si deci, trebuie pastrate pentru posteritate. Pana aici nimic spectaculos. Circul incepe in zilele de comemorare a sfintilor respectivi, atunci cand oscioarele sunt scoase la aer, intr-o procesiune plina de fast (si prost gust), plimbate prin mahala cu limuzina ori cu teleguta (in functie de importanta femurului sfant), urmate de un sobor de preoti cu potcap, patrafir si colane de aur la gat, spre deliciul (yah) publicului bine credincios. Lungul sir de popi si enoriasi canta tare si pe nas de se umple vazduhul de imnuri de slava intru proslavirea lui Dumnezeu si a reprezentantului sau (ma rog…ceea ce a mai ramas din el). Bunul crestin este lasat sa atinga racla, sa pupe vesmintele aurite deopotriva ale preotilor si ale sfantului, iar uneori chiar respectiva vertebra ori peroneul in cauza, dar numai dupa ce stai la o coada ordonata de 2 km la care pe pun babele cu 48 de ore inainte de scoaterea sfantului. La coada se spun povesti, se injura, se blesteama, se lesina (ca deh, babele cardiace in loc sa-si vada de batraneti, umbla brambura dupa oase sfinte), se dau pumni, se imbranceste si se dau interviuri pentru televiziune (in cadru, in afara de crestinul intervievat itindu-se si alte capatani ce se vor si ele la tv). Este foarte posibil ca unii dintre cei de la coada sa nici nu stie se sfant urmeaza sa pupe si cam ce a facut ala la viata lui de este considerat asa sfant. Irelevant ! Sfant sa fie (eventual dintre cei mari, Sf. Dumitru, Sf Parascheva, dar nici unul mai obscur nu-i de lepadat). Desi mai toti sfintii astia sunt si ei ierarhizati, fiecare ocupandu-se de alt soi de minuni (unii apara orasul sau regiunea unde-si au resedinta, altii te scapa de bube, unii te vindeca de boli rusinoase, iar altii, daca te rogi cu ardoare si-i pupi de mai multe ori, iti umple casa de copii), invariabil lumea se roaga pentru sanatatea lor, a copiilor, a nepotilor, a tuturor rudelor de orice grad si a vecinilor care nu au putut ajunge anul asta la moaste. Dupa doua zile de coada si post (ca altfel sfantul nu iti asculta rugile), spectacolul continua cu o mare sarbatoare campeneasca unde, o noua coada, mai mare decat prima, are in capat un mare ceaun cu sarmale, paine si vin calugaresc (daca este primavara micii iau locul sarmalelor iar berea vinului). E loc de intalnire pentru toata lumea urbei, credinciosi ori ba, sarmaua fiind binevenita pe criza asta, la final incingandu-se si o hora d’aia romaneasca, de iti e mai mare dragul (sa se mai veseleasca si necajitul crestin).

Odata calcaneul sfant bagat la pastrare pentru un nou an, romanul credincios isi consulta calendarul bisericesc (aflat la purtator) pentru a-si organiza o noua delegatie catre alt obiectiv sfant, fie el o mandibula antica, o icoana care plange (de preferat cu lacrimi de sange), un izvor tamaduitor sau vreun hram bisericesc mai de soi. Nu-i de lepadat nici o baie de boboteaza in Dunare, Dambovita sau in orice alta baltoaca cu iz de busuioc, desi la asa ceva nu se incumeta decat cei mai tineri, dar cu acelasi narav crestinesc. Urmeaza si aici o imbulzeala generala in vederea constituirii unui stoc cat mai mare de aghiazma prin umplerea diferitelor recipiente incepand cu sticle de plastic si pana la canistre de 20 de litri ("iau si pentru copii si pentru o vecina care e la pat").

Aceeasi pasiune de a pune mana (sau gura) pe ceva gratis se rasfrange si asupra evenimentelor cu mai putina incarcatura sfanta, de tipul mitingurilor electorale, unde se primesc pungi ale diverselor partide cu zahar, faina si ulei, dar nu-s de aruncat nici pixurile, brelocurile, tricourile ori umbrelutele colorate. La fel se intampla si de zilele oraselor, targurilor sau comunelor (nestiind mai nimeni cati ani se implinesc de la prima atestare documentara a urbei) care nu au canalizare sau strazi asfaltate, dar primarii hranesc cohorte de votanti cu carnati, mici si bere, la ravasitul oilor (unde mai fac bai de multime si niscaiva politicieni), la festivalul carnatilor sau branzeturilor, de ziua Europei sau, in fine, la orice alt eveniment important ori ba. Potol gratis si lautari sa fie, caci acestea sunt pasiunile noastre.

2 comentarii: