Alegerile la romani

Trecura si alegerile astea. Si au fost unele importante: cele pentru alegerea presedintelui tuturor romanilor. Niste alegeri pline de murdarie, lupte oarbe si fara limita pentru putere. Candidatii se bat cu toate mijloacele si armele disponibile: scandaluri de coruptie, minciuni fabricate ori nu, filmari trucate sau reale, inregistrari ale unor convorbiri private din care se decupeaza fraze scoase din context, articole cu declaratii vechi din ziare de scandal, intrebari ce se vor incomode dar care nu au legatura cu realitatea, tot felul de aliante politice sau economice impotriva firii si in general tot felul de mizerii si “mici scandale” (sau mai mari), cu efectul propus nu de a aduna mai multe voturi ci de a-i micsora numarul de sufragii adversarului.

Ceea ce insa am vazut ca lipseste cu desavarsire acestor alegeri a fost lupta politica de idei. Nu am vazut batalia dintre dreapta si stanga politica romaneasca, pe doctrine si conceptii economice, sociale ori culturale. De ce ? Pentru simplul motiv ca lupta politica este de fapt o lupta pentru imbogatire. Campaniile electorale costa. Locurile eligibile din parlament costa si ele. Oameni de afaceri cu mari resurse financiare sponsorizeaza campanii electorale, partide si candidati, nu pentru crezuri politice ci pentru ratiuni pur economice. Orice sponsorizare (traducerea corecta fiind INVESTITIE) trebuie recuperata inzecit.
Nici nu poate fi vorba despre o tara mai buna, mai civilizata, mai bogata, cu oameni sanatosi, indestulati si fericiti, cu tineri invatati si cu batrani fara griji materiale.Desi toti politicienii puncteaza aceste deziderate in campanile lor electorale, ma intreb cati gandesc sincer aceste lucruri. Ei vor doar sa ne conduca cum cred de cuviinta, cerandu-ne voturile si increderea fara a incerca sa ne convinga de calitatile lor ci doar de defectele celorlalti candidati.

Precum o nastere fara dilatatie suficienta, dupa multe poticneli si ghionturi, numaratori paralele, sondaje si exit poll-uri care mai de care mai irelevante, avem un presedinte reconfirmat si un candidat pierzator ce a si intrat deja in folclor ca un fel de Bula al politicii despre care se fac bancuri un haz amarui.

Acum ca am scapat de alegeri si avem presedinte, trebuie sa-i cerem lui Mos Craciun un guvern nou nout, o majoritate parlamentara, transele de la FMI, poate chiar o prima de sarbatori de la patron (daca avem serviciu) si mult, mult noroc.

Maculatura

Acum cateva seri, de la televizor, aflu o stire care ma bucura. Romanii s-au pus pe citit. Editorii si librarii au facut profituri semnificative in ultimele luni din vanzarea de carti. Asa suna stirea si pentru unul ca mine, amator de carti, este o stire care ma bucura, stiind ca in ultimii ani, vanzarea cartilor a atins cote alarmant de mici, romanii preferand jocurile pe calculator, telenovelele si cel mult lecturarea unui ziar colorat ce prezinta o vedeta cu sani imensi si IQ mic, pe prima pagina si pitipoance nemancate (aspirante la statutul de vedeta) la pagina 5.

Reportajul atasat stirii ma lasa masca prin exemplele de carti ce se cumpara in disperare, tirajele depasind (conform stirii) zeci de mii de exemplare. In special se vand cartile de psihologie aplicata (cica asa se numesc) cu titluri care mai de care mai tampite, de genul barbatul de azi explicat femeilor , barbati supradotati (cartea asta se zice ca ar avea mare priza la publicul feminin), semnele trupului sau relatiile si legea atractiei. In acelasi reportaj se arata totusi ca se mai cumpara si carti de Liiceanu, Plesu si Cartarascu, iar mai nou, Herta Muller (proaspata castigatoare a Nobelului). As fi trecut cu usurinta peste stire daca nu as fi avut totusi impresia ca titlurile prezentate in reportaj sunt numai varful unui iceberg si m-am decis sa fac o cercetare mai amanuntita a titlurilor oferite pe Internet.

Aflu astfel, ca diversele edituri propun carti cu titluri de genul 101 trucuri sexuale (eu stiu doar vreo 3-4 si ma descurc onorabil) sau 101 de nopti de sex tantric (am sa ma interesez ce naiba e aia) sau 208 metode de seductie (doar atatea sunt ?). Cam acestea sunt cele mai penibile titluri legate de sex. Mai sunt insa si titluri de-a dreptul cretine precum ghidul sexualitatii iluminatoare, secretele extazului sexual sau barbatii se indreapta spre est, femeile cotesc la dreapta (cat de tampit trebuie sa fie un autor pentru a concepe un asemenea titlu ?) Evident nu trebuie sa uitam biblia psihologiei aplicate barbatii sunt de pe marte, femeile sunt de pe venus (sau invers – nu mai tin minte care, de pe ce planeta este) – o carte cu real succes la coafezele de pe intreg mapamondul.
Nu puteau lipsi cartile destinate exclusiv doamnelor prin care acestea primesc sfaturi in 60 (??) de pasi pentru a ramane tinere, cum sa-si mentina silueta de pustoaica pana la 68 de ani si cum sa satisfaca fantasmele erotice ale barbatilor lor (sau al altora).
Mai sunt si alte carti, destinate doar barbatilor: cum sa fii barbatul puternic pe care si-l doresc femeile (un titlu lung si idiot) si multe alte brosuri prin care domnii sunt indemnati sa-si lungeasca mataranga pana la nivelul unei bate de baseball (vesnica frustrare masculina), sa-si mareasca capacitatea ejaculatorie (concurand astfel cu succes debitul Dunarii) si sa-si mentina performantele sexuale pana la 120 de ani (cui dracu ii mai pasa de sex, daca a sarit printr-o minune de 70 de ani?)
Nu poti fi considerat un cititor de elita daca nu cumperi cartile de bucate ale lui Jamie Oliver cu 13 retete inserate printre cele 200 de pagini cu poze, dar si volume ce cuprind 199 de retete vegetariene (banuiesc ca in timp ce scria reteta nu numarul 200 autorul a murit inecat cu o frunza de rucola).

Cu toata criza economica existenta la toate nivelurile, cu oamani fara serviciu si rate neplatite si cu nesfarsitele greve ale feroviarilor si lucratorilor de la metrou, iata o afacere infloritoare: editarea si vanzarea de maculatura la niste preturi pentru care poti achizitiona (daca iti da prin cap) Dex-ul sau “Istoria…” lui Calinescu.

Cred ca voi porni si eu o afacere la fel de profitabila: reciclarea hartiei. Ma voi imbogati si voi scoate tara din criza. Materie prima e din belsug.

Legea Compensatiei

Exista. De asta sunt convins. As zice ca totul in Univers are o ciclicitate, totul se repetã, totul este compensabil, este contrabalansat de catre o lege universala care nu lasa lucrurile la voia intamplarii. Murim si in compensatie altii se nasc. Daca facem un lucru bun , vom fi recompensati de catre aceeasi lege cu bunatate. In aceeasi masura, un lucru rau va atrage dupa sine lucruri rele.
Ca noi, oamenii, suntem rai nu e nici o noutate. Cat de rai putem fi ? Cat de mult se poate. Uitand adesea spiritul crestinesc ce ne invata sa fim buni, suntem cat de rai putem. Motivul ? Probabil pentru ca putem. D’aia ! Poate avem frustrari, felurite neimpliniri, sau pur si simplu facem rautati gratuite pentru a ne amuza pe seama suferintelei celorlalti, caci uneori suferinta celor din jur este o comedie plina de haz pentru altii.
Nu spun ca ar trebui sa ne fie frica de Dumnezeu, ca El e sus si ne vede. Nu cred ca are El timp de asemenea maruntisuri. Tebuie, cred eu, sa avem in vedere balanta celor bune si a celor rele, cantarul universal ce va atarna mai greu intr-o parte si care ne va spune pretul ce trebuie platit. Atunci va trebui sa vedem pe unde “scoatem camasa” daca avem datorii.

O cunostinta, om bun la prima vedere, rotofei, plin de viata si mereu imbujorat (şpriţar cu state vechi), saritor, familist, cu copii multi si frumosi, imi povestea (facand mare haz) cum a schingiuit o pisica. Era beat (imi spunea) si a tabarat pe bietul animal intr-un acces de furie (motivul nu il mai tinea minte) chinuind-o cu o cruzime inimaginabila. Desi a trecut mult timp de atunci si acum ma cuprinde un frison pe sira spinarii, rememorand povestea chinurilor la care a fost supusa amarata creatura.
I-au fost taiate urechile si coada, apoi a fost bagata cu labele in smoala topita. Cred ca a mai fost supusa si la alte cazne pe care memoria mea nu imi permite sa mi le mai amintesc. Habar nu am cat o fi putut rezista sarmana pisica pana i-a crapat inima de atata durere si suferinta.
Nu am zis nimic (ce as fi putut spune unui cretinoid, cu limba impleticita de tuica ?), am suferit in tacere (si eu am pisica, iar abominabila fapta ce tocmai o ascultasem mi-a ridicat parul de pe ceafa). Un moment am avut tentatia ruperii beregatei animalului din fata mea. Nu o puteam face, dar in gandurile mele au aparut cateva metode de schingiuire (asa, in compensatie) demne de cele mai teribile manuale ale Inchizitiei spaniole. L-am blestemat in gand si mi-am spus, tot in gand, ca va veni si vremea platii.

M-am gandit apoi ca am fost rau, ca totusi viata unei pisici nu poate fi comparata cu cea a unui om. Omul are suflet, animalul nu. Asa cel putin spune cartea sfanta a crestinismului. Probabil in carte au uitat sa scrie si exceptiile de la regula (ar trebui aduse multe adnotari si erate la acea carte plina de ineptii). Ce ar putea duce la uciderea unei vietati cu atata cruzime decat lipsa sufletului? Pot avea si eu momente de rautate (si chiar am) dar atat de rau nu cred ca as putea fi niciodata. Am concluzionat, in final, ca eu sunt bun si ca el e rau, iar Legea Compensatiei va avea grija de el.

Poate la doi ani dupa asta, trecand prin satul cu pricina, il vad pe omul meu in poarta. Se uita in zare, usor in crucis, cu capul plecat intr-o parte. Nu dadea binete vecinilor si parea ca gandurile ii erau departe, in alta lume. Cerul daca pica pe el probabil ca l-ar fi dus cu usurinta pe umeri. Ma recunoste pana la urma, ne salutam si il intreb de sanatate, familie si copii. Nu cred ca am vazut om mai deznadajduit in viata mea. Izbucneste in lacrimi si imi spune printre sughituri ca fata cea mare ia murit de putin timp de o boala incurabila. Trecand peste socul tragicei vesti , incerc sa il imbarbatez spunandu-i ca este intr-un loc mai bun, ca D-zeu are un plan maret cu ea, precum si alte asemenea fraze goale de continut, ce se spun in astfel de ocazii dramatice.

Ma indepartez rapid si un rictus sardonic imi infloreste in coltul gurii. Cu toata parerea de rau pentru moartea unui copil, traiesc un sentiment de usurare, un sentiment al izbanzii. Ma gandesc ca omul cel rau a fost pedepsit. Legea compensatiei a triumfat, este reala si functioneaza fara gres. Ma bucur.
Dupa numai o clipa, zambetul rautacios imi dispare pentru ca nu imi mai pot da seama daca eu sunt cel rau sau cel bun. Imi este teama ca legea compensatiei isi va arunca urgia si asupra gandurilor mele.

Titlu

Aici imi voi scrie ideile. Ce idei? Nu stiu exact. Amaratul de procent utilizabil din creierul meu mai emite cand si cand si idei. Bune sau rele...nu stiu. Le voi cerceta mai amanuntit dupa ce le voi emite.

Care impresii? Cele pe care le pot avea. Le spun impresii pentru ca tot ce pot debita poate fi eronat, pot doar avea impresia unei corectitudini ce poate fi demontata cu argumente solide care mi-au scapat din vedere.

Pareri? Sigur ca da. Toti ne dam cu parerea incepand cu fotbalul si terminand cu politica. Nici de acestea nu pot fi sigur de sunt corecte ori ba, dar daca tot felul de ciobani, pitipoance, ciutaci, rudotelisti, fotbalisti cu pretentii de intelectuali rasati, emit pe toate frecventele pareri docte (cred ei) avand si convingerea ca ne spun teoreme ce vor dainui precum piramidele, cu siguranta o pot face si eu, neincercand insa a convinge pe cineva de justetea lor.

Frustari ? Da! Ca orice om viu am si eu destule: politice, sociale, culturale, morale, sentimentale. Le voi scrie pentru a nu le uita, pentru a le avea sub lupa, ca mai apoi sa le inving (daca voi putea).