luni, mai 07, 2012

1 Mai muncitoresc

Intr-un text anterior vorbeam despre micile placeri ale romanului: micii, berea (eventual pe gratis), jocul si voia buna in zilele libere de peste an. De 1 Mai este deja traditionala iesirea la iarba verde cu gratarul personal, bere (pusa la racit in vreu raulet de munte), doua zile pe plaja din Vama, sau (pentru cei cu mai mica dare de mana) plimbatul prin parcuri, unde edilul de sector (tot pe banii nostri) aduce formatii de rock la moda sau rapsozi populari, intru veselirea votantilor locali.

Anul acesta am iesit si eu in parcul din cartierul meu sa ma veselesc ca tot romanul muncitor, de 1 Mai. Pe la orele dupa-amiezei parcul este un furnicar, plin fiind de pensionari, muncitorime, tineret, copii de toate marimile, majoritatea lor apartinand unui grup de minoritati conlocuitoare. Mai toti conlocuitorii (dar nu numai ei) sparg seminte, mananca pufuleti si mici cu mustarul aferent. Valuri de bere rece se scurg pe gatlejurile insetate cu viteza unui tsunami. Fumul gratarelor invaluie tot cartierul precum smogul londonez Big Ben-ul. Cantaretii de muzica populara striga cat ii tin bojocii “sa vad o hora mareeeee in fata scenei !”. Iar publicul incins de soare, bere si cu burta plina de gratare nu se lasa prea mult asteptat si joaca nevoie-mare in mijlocul parcului, rupandu-si opincile (desi portul popular era format in general din papuci de plastic, bermude si tricouri colorate, altii expunandu-si chiar si burta goala).

Ceva mai tarziu vin noi cohorte de tineri cu mare avant muncitoresc (avant pe care cu siguranta nu-l au si in zilele de lucru) sa vada cantaretii de r&b si rock. Seniorii nu se dau dusi nici ei astfel ca parcul devine neincapator. Orice petec de iarba este calcat brutal in piciore. Dupa patruzeci de minute de stat la coada reusesc sa-mi achizitionez niste mici si cateva sticle cu bere. Calc si eu putina iarba verde ceva mai departe de scena unde se produc rockerii.

Traziu, dupa ora 23, dupa ce artistii s-au retras, dupa ce primarul de sector a multumit tuturor celor prezenti (facandu-i astfel constienti de importanta votului lor), lumea pleca spre case (foarte multi clatinandu-se precum trestia in vant) lasand in parc un dezastru greu de imaginat, comparabil cu ramasitele unei incursiuni ale tatarilor: tot parcul este plin de sticle, pahare si doze de bere. In tufisuri atarna pungi, hartii si felurite alte gunoaie. Iarba este plina de pufuleti, mii de chistoace de tigari si gramajoare de coji de seminte. La stiri am vazut ca la fel arata si plajele litoralului, malurile raurilor ori poienile din munti. Tot dezastrul asta va fi suportat tot de noi, dar…la dracu..atat sa ne putem si noi permite dupa un an de munca. Doar e 1 Mai muncitoresc. Nu ?

luni, decembrie 05, 2011

Minunile mileniului trei

Cine are curajul sa afirme ca fecundarea cu o raza de lumina a unei fecioare de acum doua mii de ani este un moment singular in istorie? Este adevarat ca de atunci incoace, norocoasa mamica si al ei plod ne bantuie mintile si sufletele, dar chiar si in zilele noastre astfel de minuni se intampla mai des decat credem.

Acum cateva zile o stire televizata ne informeaza ca o calugarita (si nu ma refer la insecta cu aceeasi denumire), la frumoasa varsta de patruzeci de primaveri, a nascut doua gemene. Pai cum ? Din cate stiu eu asemenea persoane (ce-i drept, nefolositoare societatii) depun un juramant de castitate, promitand sa-si dedice intreaga viata, posturilor si rugaciunilor si nicidecum activitatilor mirene precum reproducerea. Ba inca mai mult decat atat, preacuvioasa nu s-ar afla la prima nazbatie de felul acesta, mai avand in biografie inca un antecedent procreativ cu ceva ani in urma. Cum legamantul monahal este sfant si de necalcat (caci te paste afurisenia) ramane o singura posibilitate viabila: Insusi Dumnezeu s-a plictisit de atata stat “pe bara” (totusi, doua mii de ani e vreme lunga) incat si-a zis sa-si mai pogoare pe pamant (de data asta pe plaiuri mioritice) marea S-a “raza” facatoare de minuni. S-a zis ca cica “insarcinarea” a fost cat se poate de naturala, dar nici nu cutez a-mi imagina ca vreun schimnic mai tinerel si alunecos ori duhovnicul maicilor sa se fi dedat la asemenea acte scarbovnice. La drept vorbind calugarii (chiar daca-i mai apuca amocul) se descurca foarte bine intre ei (prin locuri dosnice), ferindu-se de muieri ca Dracul de tamaie. Nu! Sigur D-zeu in al Lui vestic umor negru, si-a zis sa se mai distreze cu vreo pamanteanca mai “slaba de inger” si fara obligatii (la una maritata nu cred ca ar fi avut curaj sa incerce caci si-ar fi pierdut din adepti, Iosif fiind singurul idiot al istoriei care s-a lasat incornorat de buna voie)

Nu stiu ce anatema o fi cazut pe capul proaspetei mamici, dar rezultatul sfintei nasteri a dus la excomunicarea cuvioasei (ca deh, nu se poate sa ai parte si de placeri carnale si sa ajungi si cu sufletul in Rai - am indulcit un pic exprimarea), sfintele fete bisericesti necrezand in ruptul capului ca D-zeu ar mai fi in stare de asemenea minuni in secolul XXI.

Maicuta cu pricina avand totusi o functie monahala destul de importanta (stareta a unei manastiri) si deci fiind formatoare de opinie si exemplu demn de urmat, ma intreb cate mioare pastorite de ea or astepta si ele interventii divine similare? Plin de minuni este mileniul trei !

vineri, octombrie 28, 2011

Pasiunile romanilor

Care credeti ca sunt marile pasiuni ale romanilor? Cumva colectionarea de tablouri de autor? Nu ! Poate a marcilor postale ? Nici vorba ! Dar a cartilor rare ? Romanii nu citesc, deci…nici asta. Toate cele enumerate consuma mult timp si foarte multi bani (pe care romanii nu ii au) si sunt niste pasiuni total lipsite de rost. Dar pupatul moastelor? Asta da! Hotarat lucru, ne place sa pupam morti. O tara profund crestina ca a noastra este sufocata de racle de toate dimensiunile, pline (oare?) cu tibii, falange, masele de minte si metacarpiene ale unor sfinti mai mari sau mai mici. Mai toate bisericile si manastirile noastre au in gestiune cate o cutie cu niscaiva ramasite umane (cica) care sunt ale unor mari personalitati crestine si deci, trebuie pastrate pentru posteritate. Pana aici nimic spectaculos. Circul incepe in zilele de comemorare a sfintilor respectivi, atunci cand oscioarele sunt scoase la aer, intr-o procesiune plina de fast (si prost gust), plimbate prin mahala cu limuzina ori cu teleguta (in functie de importanta femurului sfant), urmate de un sobor de preoti cu potcap, patrafir si colane de aur la gat, spre deliciul (yah) publicului bine credincios. Lungul sir de popi si enoriasi canta tare si pe nas de se umple vazduhul de imnuri de slava intru proslavirea lui Dumnezeu si a reprezentantului sau (ma rog…ceea ce a mai ramas din el). Bunul crestin este lasat sa atinga racla, sa pupe vesmintele aurite deopotriva ale preotilor si ale sfantului, iar uneori chiar respectiva vertebra ori peroneul in cauza, dar numai dupa ce stai la o coada ordonata de 2 km la care pe pun babele cu 48 de ore inainte de scoaterea sfantului. La coada se spun povesti, se injura, se blesteama, se lesina (ca deh, babele cardiace in loc sa-si vada de batraneti, umbla brambura dupa oase sfinte), se dau pumni, se imbranceste si se dau interviuri pentru televiziune (in cadru, in afara de crestinul intervievat itindu-se si alte capatani ce se vor si ele la tv). Este foarte posibil ca unii dintre cei de la coada sa nici nu stie se sfant urmeaza sa pupe si cam ce a facut ala la viata lui de este considerat asa sfant. Irelevant ! Sfant sa fie (eventual dintre cei mari, Sf. Dumitru, Sf Parascheva, dar nici unul mai obscur nu-i de lepadat). Desi mai toti sfintii astia sunt si ei ierarhizati, fiecare ocupandu-se de alt soi de minuni (unii apara orasul sau regiunea unde-si au resedinta, altii te scapa de bube, unii te vindeca de boli rusinoase, iar altii, daca te rogi cu ardoare si-i pupi de mai multe ori, iti umple casa de copii), invariabil lumea se roaga pentru sanatatea lor, a copiilor, a nepotilor, a tuturor rudelor de orice grad si a vecinilor care nu au putut ajunge anul asta la moaste. Dupa doua zile de coada si post (ca altfel sfantul nu iti asculta rugile), spectacolul continua cu o mare sarbatoare campeneasca unde, o noua coada, mai mare decat prima, are in capat un mare ceaun cu sarmale, paine si vin calugaresc (daca este primavara micii iau locul sarmalelor iar berea vinului). E loc de intalnire pentru toata lumea urbei, credinciosi ori ba, sarmaua fiind binevenita pe criza asta, la final incingandu-se si o hora d’aia romaneasca, de iti e mai mare dragul (sa se mai veseleasca si necajitul crestin).

Odata calcaneul sfant bagat la pastrare pentru un nou an, romanul credincios isi consulta calendarul bisericesc (aflat la purtator) pentru a-si organiza o noua delegatie catre alt obiectiv sfant, fie el o mandibula antica, o icoana care plange (de preferat cu lacrimi de sange), un izvor tamaduitor sau vreun hram bisericesc mai de soi. Nu-i de lepadat nici o baie de boboteaza in Dunare, Dambovita sau in orice alta baltoaca cu iz de busuioc, desi la asa ceva nu se incumeta decat cei mai tineri, dar cu acelasi narav crestinesc. Urmeaza si aici o imbulzeala generala in vederea constituirii unui stoc cat mai mare de aghiazma prin umplerea diferitelor recipiente incepand cu sticle de plastic si pana la canistre de 20 de litri ("iau si pentru copii si pentru o vecina care e la pat").

Aceeasi pasiune de a pune mana (sau gura) pe ceva gratis se rasfrange si asupra evenimentelor cu mai putina incarcatura sfanta, de tipul mitingurilor electorale, unde se primesc pungi ale diverselor partide cu zahar, faina si ulei, dar nu-s de aruncat nici pixurile, brelocurile, tricourile ori umbrelutele colorate. La fel se intampla si de zilele oraselor, targurilor sau comunelor (nestiind mai nimeni cati ani se implinesc de la prima atestare documentara a urbei) care nu au canalizare sau strazi asfaltate, dar primarii hranesc cohorte de votanti cu carnati, mici si bere, la ravasitul oilor (unde mai fac bai de multime si niscaiva politicieni), la festivalul carnatilor sau branzeturilor, de ziua Europei sau, in fine, la orice alt eveniment important ori ba. Potol gratis si lautari sa fie, caci acestea sunt pasiunile noastre.

miercuri, octombrie 26, 2011

Corabii inecate – True story

Sunt momente in viata fiecaruia in care moralul este foarte scazut. Momente in care ti se ineaca corabiile. Zile intregi, uneori saptamani in care esti la pamant si ti se pare ca doar o minune te mai poate ridica. Dar daca ai o flota ceva mai mare de corabii si ti se scufunda o barcuta sau doua poti trece peste pierdere mai usor. Ce te faci insa cand toata flota iti esueaza fara o posibilitate clara de o mai scoate la ape mai adanci si mai limpezi ? O iei razna, deci iei pastile si cu calmul dat de acestea astepti zile mai luminoase.

Asta mi se intampla de ceva vreme incoace. Dupa un an de cautari pentru un serviciu onorabil, firma care m-a angajat merge foarte prost. Sanatatea imi joaca feste (nu mai scap de gripa orice as inghiti), activitatile extra profesionale nu-mi mai aduc nicio satisfactie, viata sentimentala e….in fine…nici ea nu sta pe roze. Cu ceva insa ma pot lauda. Activitatile casnice imi merg (de fapt imi mergeau) de minune. Cei care au mancat la mine m-au laudat, iar pentru ca imi place sa mananc bine, gatesc bine, iar retetele mele sunt (aproape) fara cusur.

Este stiut faptul ca barbatii nu sunt in stare sa faca mai multe lucruri (bune) in acelasi timp, dar neluand in seama acest aspect (considerandu-ma un polivalent) ma apuc sa fac o ciorba, sa pun muraturi, sa lucrez la calculator, sa beau o tuica si sa fumez. Cam toate aceste activitati se intamplau in acelasi moment. Cu paharelul la indemana, cu tigara fumegand intr-o scrumiera, taiam legumele trebuincioase ciorbei, intr-o oala am pus la incins amestecul de apa si otet pentru gogosari, cu o ureche ascultam stirile de la televizorul din sufragerie, iar motanul mi se invartea printre picioare cerand si el ceva de mancare. Totusi mi-am zis ca le pot face pe toate cu mult calm si rabdare.

Intr-un final ciorba este gata si a iesit (ca de fiecare data) foarte buna. Pisicul este satul, tuica este pe terminate (dar si efectul ei asupra mea este notabil), tigara (nu aceeasi de mai devreme ci poate a zecea) inca fumega in scrumiera, mailurile urgente au fost trimise iar foamea pune stapanire pe burta mea. Dupa o portie zdavana de ciorba si un fel doi (gatit in ajun) sunt multumit. Imi spun ca a fost o seara obositoare dar eficienta desi zeama pentru gogosari inca nu e gata (a trebuit sa o fac in mai multe transe).

Nu stiu alte gospodine cum fac, dar eu vara pun oala de ciorba la o racire rapida in cada de baie plina pe jumatate cu apa rece. Iarna este suficient sa o scot in balcon o ora iar apoi la frigider cu ea. Desi e frig afara, decid sa o pun totusi in cada si sa ma ocup in continuare de gogosari. Dau drumul la apa rece si plec.
Intr-un final termin si cu muraturile. Sunt rupt de oboseala, usor “afumat”, tigarile sunt pe sfarsite, dar sunt multumit ca am facut multe lucruri bune in seara asta. Am totusi ciudatul sentiment ca am uitat ceva dar imi este prea greu sa ma concentrez acum la asta. Deodata imi aduc aminte de ciorba si de cada in care probabil apa inca mai curge. Ma duc intr-un suflet catre baie si dupa ce opresc apa contemplu dezastrul. Cada aproape a dat de dinafara (am scapat deci de inundatie). La fundul ei, scufundata precum o corabie, zace oala de ciorba, iar in jurul ei bucatele de ceapa, ardei, morcov si dovlecel. Tot acolo sunt imprastiate si aripioarele de pui (ciorba se vroia a fi de pui), iar deasupra apei pluteste aromatizantul leustean. Reflexul imediat este sa scot dopul de la cada dar se produce un alt dezastru: cada se infunda instantaneu cu legume. Restul serii mi-l petrec apasand cu forta pompa pentru desfundat chiuveta (cau cada in cazul de fata) si frecand energic cu detergent cada uleioasa. Ma consolez cu faptul ca totusi am facut macar un lucru bun in seara asta: mi-am asigurat iarna cu gogosari murati (care de regula imi ies foarte buni)

Adorm tarziu si cu greutate. Dorm prost si ma trezesc de vreo doua ori in toiul noptii. Cred ca am mai uitat ceva. Dar ce ? Tarziu imi amintesc: am uitat sa pun conservant in zeama pentru gogosari. Dimineata ma trezesc obosit, cu o usoara mahmureala iar motanul mi se invarte printre picioare cerand de mancare. Voi avea o zi foarte lunga si trebuie sa scot o alta corabie la lupta. Sper totusi sa nu mi se inece si asta pentru ca in flota personala nu prea mai posed decat barci cu vasle.

luni, mai 31, 2010

Sa fim sanatosi…

…caci antonimul sanatatii nu este boala cum poate ne-am astepta, ci jerbele si coroanele de flori ce le vom primi la propria inmormantare. Nu care cumva sa ne imbolnavim ca sistemul medical romanesc ne trimite literalmente la… cimitir.

Toti copii si adolescentii sunt zvapaiati si isi mai rup din cand in cand cate un membru. Chestiune neplacuta, dureroasa, scumpa, dar care teoretic nu le pune viata in pericol. Iata ca un astfel de copilas zurbagiu si-a rupt mana si din pacate a avut parte de o ruptura serioasa, cu rana deschisa. Medicii i-au pus o atela si un bandaj trimitandu-l acasa si recomandandu-i algocalmin si supozitoare (avea probabil dureri pe dinti si era si constipat). Dupa trei zile copilul intra in coma si moare din cauza cangrenei in elicopterul ce-l transporta la Bucuresti. Iata si alte cazuri similare de un dramatism infiorator: unui barbat in coma i se refuza o perfuzie pentru ca nu poate dovedi plata asigurarilor de sanatate (omu’ nu s-a gandit inainte de a intra in coma ca va avea nevoie de adeverinta doveditoare), o batrana moare in sala de asteptare a spitalului, medicii neconsiderand ca este un caz grav si deci ca mai putea astepta ( Doamna cu Coasa nu a considerat ca poate astepta asa de mult), o banala intrerupere de sarcina a ucis doua femei la un spital bucurestean acum cateva luni (deh, cine le-a pus…?), unui pacient ii ramane o lama de bisturiu in corp dupa o operatie la coloana iar altuia un bandaj in urma unei banale operatii de apendicita.

Motivele acestor erori medicale pot fi explicate in fel si chip, dar explicatiile nu schimba cu nimic cruda realitate, aceea ca o simpla vizita la spital te poate trimite langa stramosi.
In mileniul trei, dominat de civilizatie in continua crestere, cand robotii-chirurgi au ajuns sa inlocuiasca mana omeneasca, cand aparate performante iti citesc adn-ul cu usurinta, cand bolile secolelor trecute au fost eradicate in totalitate, iata ca in europeana Romanie in care inca mai traim, putem muri din cauza unei unui guturai sau a unui oscior fracturat.

Nu voi insista in a cauta hibele sistemului medical romanesc, ale medicilor nostri, ale licitatiilor falsificate pentru cumpararea de materiale sanitare (explicatiile fiind la indemana tuturor) ci voi incheia atragand atentia asupra urmatoarelor: daca v-ati fracturat un membru, sfarsitul va e aproape, daca aveti abces la o masea de minte, recomand grabnica intocmire a testamentului, semnele unei apendicite ar trebui sa va puna pe jar si sa achizitionati farfuriile, canile si prosoapele necesare pomenilor, migrenele, durerile de sale sau de burta trebuie sa va duca cu gandul la alegerea modelului de sicriu iar pentru bolile ceva mai grave cautati repede reteta de coliva a bunicii si anuntati din timp groparii.
Sanatate tuturor ! Alternativa este locul de veci (daca nu l-ati vandut inca din cauza crizei)

joi, aprilie 01, 2010

Demonstratie

De cateva saptamani incoace, tot aud in dreapta si in stanga, ca lumea tine post. Tot romanul credincios posteste intru asteptarea invierii lui…ma rog…stiti voi cine. Motivele postirii sunt multiple. Se posteste pentru ca “asa e bine”, pentru ca “asa zice popa”, pentru ca e sanatos sa te mai cureti din cand in cand de atatea produse animaliere grase si gretoase, pentru ca “asa mi-a spus doctorul” (in prealabil spunandu-ti ca ai colesterolul la nivel de avarie, iar vasele tale se sange sunt gata sa explodeze), pentru ca “tin post toti vecinii si io nu vreau sa ma fac de rasul satului”, pentru ca “asa zice la Scriptura” si…in fine…din multe si felurite alte motive ce tin de constiinta fiecarui bun crestin. Evident ca produsele de post sunt bine cunoscute fiecarui drept credincios, precum sunt cunoscute si toate cele “de dulce” (de care credinciosul se fereste in perioada asta ca Dracul de tamaie) dar la care numai gandindu-te iti vine apa in gura, dar…deh…e post, iar de te pune “Necuratul” sa incalci protocoalele e vai si amar de tine, dureros viitor preconizandu-ti-se in lumea de “dincolo”, caci vei arde mocnit in focul Gheenei pentru tot restul Vesniciei.

Acum o saptamana, mancand tacticos o friptura (de porc, evident) imi trece ceva prin cap. Nu, nu un glont ci o idee. Mi-am dat seama ca si eu tin post. Am tinut toata viata si voi posti in continuare, pana la Judecata de Apoi, unde, daca Seful imi va face reprosuri pe tema asta, ii voi servi aceeasi teorie pe care incerc a o demostra mai jos (sper ca Patronului I se va parea logica, altfel ma trimite la “partea adversa”).

Cica in preparatele “de frupt” (complet interzise in perioada postului) intra toate carnurile: de peste (mai primesti uneori dezlegare pentru cel mult o zi, numai cat sa-ti imbolnavesti papilele gustative iar simtul olfactiv sa-ti dea dureri de cap, gandintu-te ca de a doua zi o iei de la capat cu fasolea, cartofii si varza), de porc, de vita si de pui. Tot la “dulci” intra si produsele lactate, ouale, bautura , ba cica si tutunul dupa unele canoane. Evident ca interzise sunt si activitatile “carnale” (incluse, deci la categoria “carne”), chiar daca la asemenea actiuni nu mananci efectiv mai nimic, dar nici macar sa “utilizezi” organele proprii si/sau ale altora nu ai voie, iesind evident din discutie un joint-venture cu inca o persoana.

Sa purcedem, deci, la demonstratie. De ce porcul ar fi “de dulce” din moment ce el, saracul, este vegetarian? Porcul este hranit aproape exclusiv cu vegetale: porumb, cartofi, stir si cam ce mai poate el gasi cand scapa din curtea stapanului. Porcul de hypermarket este indopat cu premixuri vitamino-minerale, deci tot vegetale. Atunci de unde deductia ca porcul e aliment “de dulce”. Nici vorba de asa ceva. De vaca nici nu mai vorbim. Mananca iarba la micul dejun, iarba la pranz si iarba seara. Deci…vaca e “de post” (incluzand aici branza, iaurtul si alte lactate ce le primim de la vacute). Puiul nu este nici el mai prejos: baga in el boabe la greu. Concluzia ? Tot de post este si el. Singurul pestele ar fi un pic mai “dulceag” caci se hraneste cu niscaiva ganganii de prin lacuri, rauri si balti, dar la cat fosfor contine nu ma va convinge nimeni ca nu-i si el tot de post. Unde mai pui ca toate aceste animale (cu exceptia vacii) incep cu litera “P”. Ce mai…toate sunt de POST. Daca un trib barbar de pe cine stie ce meleaguri, ce se indeletniceste cu canibalismul (atunci cand are materie prima) m-ar prinde si m-ar face friptura, ar trebui sa stie ca si EU sunt “de post” pentru ca toata viata mea am mancat numai animale vegetariene.

Nu m-am gandit daca teoria asta va rezista in fata Prea Inaltului Judecator, dar daca nu il conving am sa-I aduc aminte ca si El s-a bucurat mai mult de jertfa adusa se Abel decat de cea a lui Cain. Desi la inceputuri Sefu’ Cel Mare a poruncit ca oamenii sa munceasca pamantul si sa se hraneasca exclusiv cu roadele sale, a primit mai degraba oaia ce grasa adusa jetfa de Abel si nu bostanul adus de Cain, conducand astfel la primul fratricid consemnat de carti.

As mai aduce cateva argumente, dar ma opresc aici cu demonstratia, pentru ca imi este asa de foame incat ma duc repede in bucatarie sa postesc un pic cu niste carnati si o bere. Pofta buna si sa pasteti fericiti !

miercuri, martie 03, 2010

Statistici

Tot aud ca suntem o natiune de oameni frumosi. Americanii sunt supraponderali, mananca junk-food si arata ca dracu. Las’ ca si noi incepem sa aratam la fel ca ei. Vine acusica sezonul fustelor scurte si a maiourilor pana la buric si vom vedea si la noi sunci, copane, poponete tremuratoare, burduhane revarsate si colacei la tot pasul. De ce ? O statistica arata ca 60% dintre romanii de peste 15 ani nu au facut sport niciodata.

Romanii mananca sanatos? Da de unde. Un roman baga in el 300g de paine in fiecare zi, la care se mai adauga mamaliga, macaroane, covrigi, gogosi si alte asemenea produse. Ii intrecem mintenas pe americani la greutate. Zau !

Cica romanii nu prea beau. Un roman bea numai 90 de litri de bere pe an. Asta inseamna un pahar pe zi. Cehii, belgienii, nemtii beau mai mult. Dar daca mai adaugam vin, tuica, horinca si alte “preparate casnice” cred ca ii batem pe toti la concentratia alcoolica din sange.

Se zice ca prin comparatie cu alte natiuni romanii sunt destupati la minte, au o cultura generala mai vasta decat a altor natii, una peste alta suntem mai destepti. Cum dracu s-a ajuns la o asemenea concluzie cand 39% dintre romani nu citesc niciodata carti ? Las' ca nici cei ramasi nu citesc mare lucru: romane cu vampiri moderni, cu mici vrajitori si din cand in cand "carti grele" ale unui "maaaare scriitor" brazilian.

Am auzit ca olandezii sunt jegosi, ca nemtii sunt tot pe-acolo iar africanii miros de iti muta nasul. Nu cred! Romanii sunt cei mai jegosi! Stiti de ce? Pentru ca un roman consuma in medie 4 (PATRU) sapunuri, mai putin de 2 (DOUA) paste de dinti si 1,3 deodorante pe an (uita asa protejam noi stratul de ozon). Poate ca asta e motivul pentru care 72% dintre romani au carii dentare. In asemenea caz nici nu ma mir ca avem strazi jegoase, minti murdare si suflete mizerabile.

vineri, februarie 26, 2010

Activitati divine

Cu ce credeti ca se ocupa Dumnezeu cand nu are vreo activitate mai serioasa ? Cu pedepsirea celor rai si pacatosi, prin proferarea de blesteme si amenintari publice cu scopul infricosarii audientei, dar si aplicarea de palme, suturi, imbranceli si ghionturi celor ce cuteaza a incalca cutumele stabilite in prealabil de catre slujitorii Lui, pamanteni.

Astfel, elevii din clasele I-VIII din Romania sunt amenintati cu pedeapsa divina pentru diverse obiceiuri banale cum ar fi joaca cu mingea sau trezitul tarziu de dimineata. Pedeapsa pentru abaterile minore precum lipsa semnului crucii la trecerea pe langa o biserica, este dura si neiertatoare: “te calca masina” !!!. Conform "Abecedarului micului crestin" de la Editura Didactica si Pedagogica 2002 scris de preotul Ioan Sãuca, un mare pacat precum cocotarea pe o scara si astfel, distrugerea unui cuib de randunica, se pedepseste in mod exemplar prin tragerea scarii de sub picioarele faptasului de catre insusi Dumnezeu (rezultatul tinand de norocul impricinatului sau de abilitatea acestuia de a cadea de la inaltime ramanand totusi neologit). Tot un astfel de Dumnezeu ranchiunos si vindicativ poate fi intalnit si in manualul de religie pentru clasa I al Editurii Sf.Mina din Iasi autori fiind Camelia Muha, Maria Orzetic si Elena Mocanu.

Odata cu cresterea in varsta a presupusilor infractori ai crestinatatii, evident ca si pedepsele devin mai elaborate, textul “legii divine” devenind mai rafinat. Caietul de religie ortodoxă pentru clasa a VIII-a le spune elevilor că: “după Judecata de Apoi drepţii vor merge să se veselească în împărăţia lui Dumnezeu, iar păcătoşii vor fi aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.


Incerc sa fac un exercitiu de imaginatie si sa-mi inchipui si alte pedepse date de Barbosul Ceresc, pentru pacate mai grave: furtul minor (posete, portofele, telefoane mobile, cirese de pe tarabe) – te calca metroul la statia Piata Romana (sau in alt loc public aglomerat, pentru impresionarea asistentei); furtul major (masini, terenuri, case ale RAPPS, actiuni cotate la bursa, credite nerambursate de la Bancorex, evaziuni si fraude fiscale) – impuscare in cap cu mitraliera calibrul 50mm (exista derogari pentru politicieni si alte personae publice); preacurvia – taierea organului necinstit cu o lama ruginita si aruncarea lui la cainii comunitari de pe raza localitatii de domiciliu; crima – executarea ucigasului prin ardere publica cu lampa de benzina sau cu paie (in functie de variatia pretului barilului de petrol). S-ar putea sa-mi mai vina si alte idei macabre asa ca ma opresc aici, sperand ca nu cumva sa-mi fure ideile vreun autor de manuale scolare.


Lasandu-l un pic pe Dumnezeu si ale lui dusmanii, trebuie sa spun ca manualele de religie, aduc acuzatii altor religii, le ironizeaza, le judeca si le incrimineaza considerandu-le “mişcări religioase care acţionează în spaţiul unei confesiuni creştine tradiţionale, prin metode nedemne, inacceptabile din punct de vedere social şi moral.” Textul citat apare in Manualul de religie pentru clasa a XI-a de la Editura Corint, autor Adrian Lemeni, fost secretar de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor. Manualul studiat in clasa a X-a, tot de la Editura Corint scris de acelasi Adrian Lemeni, arata liceenilor ca Yoga este “lucrarea directă a demonilor”. La Editura Dacia din Cluj, Manualul de religie “Cultul Ortodox” pentru clasa a X-a ataca in mod direct Biserica Greco-Catolica despre care se spune ca “a dus la dezbinarea în planul credinţei a românilor transilvăneni şi a avut consecinţe majore, determinând instaurarea unui climat de neînţelegere şi neîncredere reciprocă, cu efecte pe termen lung.”


Concluzie:
Avem un Minister al Educatiei condus de dobitoci. Deasemenea avem autori tampiti si popi cretini care nu vor altceva decat indobitocirea copiilor si elevilor cu dogme bazate in principal pe o carte (Biblia) plina de ineptii si inadvertente, carte menita sa tina sub control pupulatii ce vor din ce in ce mai mult libertate de gandire. Daca vom continua sa ne lasam copii sa fie initiati in ale vietii de catre dascali ca acestia, sa nu ne miram de IQ-ul scazut al progeniturilor noastre si de frica lor de a lua decizii majore in momentele importante ale vietii lor.
Este posibil ca in viitor sa avem si noi fanatici religiosi crestini cu bombe “la purtator” ce vor fi detonate in locuri publice pentru simplul motiv al incalcarii unei banale reguli de conduita crestina. Solutia cea mai la indemana ar fi sa ne incalzim apa din caloriferele vesnic reci cu focul alimentat de mizerabilele manuale de religie ce se predau in scolile romanesti.


Trebuie avut in vedere ca aceste manuale sunt aprobate de catre Ministerul Educaţiei din România.


Aceste date au aparut in urma unui studiu facut de Liga Pro Europa, studiu citat de catre Hotnews

Textul de mai sus are la baza articolul scris de catre Cristina Modreanu in editia on-line a ziarului Gandul, din 26 Februarie 2010.

joi, februarie 11, 2010

O problema nationala

Ma consider patriot, sunt interesat de ce se intampla cu tara mea chiar daca nu intervin direct in destinul ei si ma informez despre toate problemele cu care se confrunta societatea in care traiesc. Asadar, cand am auzit la televizor ca avem o problema nationala am ciulit urechile si am dat drumul cartofului pe care il curatam (da, am si activitati gastronomice, dar despre ele voi vorbi alta data) in chiuveta de la bucatarie si am zbughit-o spre sufragerie de unde se auzea glasul sobru al comentatorului.

In primele secunde, ma gadesc la ce e mai rau: cutremur, epidemie, razboi. Nici vorba de asa ceva. “Adi Mutu ar putea fi judecat de catre un tribunal italian, pentru dopaj”. Asta-i marea problema nationala: un fotbalist (cu mult talent dar cu neuroni putini) s-a dopat. Recunosc ca am vrut chiar de acum cateva zile sa postez un text despre “briliant”, dar mi-am propus sa astept verdictul dat cu privire la eventuala acuzatie de dopaj. Odata, insa, cu stirea despre marea problema nationala, nu am mai rezistat ispitei.

Practic ce s-a intamplat: Adrian Mutu, fost consumator de droguri serioase (pentru care fapt a fost dat afara de la Celsea si are de platit despagubiri de 17 milioane de euro – cineva se gandea sa facem o cheta publica sa-i achitm datoriile), s-a dopat cu pastile de slabit (haha) primite de la mama sa, din Romania (???). Peste toata tarasenia, mai aflam din presa ca starului Fiorentinei i se mai pregateste si o amenda de 23000 de euro pentru o iesire nocturna neautorizata ce a culminat cu o altercatie (a cata o fi oare asta ?), precum si pentru fumat in incinta stadionului.

Ce concluzie trag? Marea problema nationala este urmatoarea: avem un “brilliant” foarte prost slefuit, ciobit, ce isi pierde stralucirea pe zi ce trece, fixat intr-o montura de tinichea (dar platit regeste cu milioane de euro – vedem noi cat se mai lasa prostiti strainii) cu deprinderi narcomane, betivan, afemeiat si bataus. Ma intreb care sport bazat pe fairplay are nevoie de un astfel de competitor ? Raspund tot eu: niciunul ! Sper ca oficialii clubului vor da un exemplu, prin ridicarea unei spanzuratori in piata publica din Florenta. Cred ca sportul romanesc si cel mondial nu va varsa nici o lacrima la momentul iesirii lui din scena, iesire ce probabil se va produce mai repede decat se asteapta starul, iar daca scapa si de data asta…well…there’s always a next time.

Ne punem insa problema cine va mai fi varful echipei nationale de fotbal a Romaniei ? Nimeni !!! Echipa noastra joaca la fel de prost si cu Mutu si fara el.

Good Bye, Adi !

joi, ianuarie 28, 2010

20 de ani de libertate

De 20 de ani suntem liberi. De 20 de ani avem democratie. Suntem insa o adevarata natiune libera si democratica ? Ne-am rupt cu totul de trecutul dezastruos al comunismului iar acum suntem o tara capitalista?
Inca imi rasuna in urechi vorbele unui mare comunist, Silviu Brucan (acum aflandu-se la “loc cu verdeata” unde cu siguranta incearca sa-i bage in PCR pe toti sfintii) care ne atragea atentia ca vom avea nevoie de 20 de ani pentru a deveni cu adevarat o tara libera de comunism.
Cei 20 de ani au trecut. A avut dreptate Brucan ?

Multi ar spune: Da, suntem liberi. Avem democratie si capitalism. Avem insa si bunastare? Stiu cu siguranta ca avem televizoare color, telefoane mobile, autoturisme de marca, haine de tot felul si multe alte maruntisuri specifice capitalismului. Mai avem insa si facturi neplatite la lumina, telefon, gaz, precum si executari silite pentru neplata ratelor la banca.

De ce ? Pentru ca in cei douazeci de ani de “capitalism” zece (ba chiar unsprezece) am fost condusi tot de catre comunisti. In special de catre unul (azi doar policitian “de onoare”) care inca imparte cartile in jocul politic de stanga.
Cand se va duce si el pe “vesnicele plaiuri ale vanatorii” Sfantul Petru da de Dracu. PCR-ul va avea filiala si in ceruri (cu siguranta “jos” nu il primeste Mephisto, ca-si strica imaginea).

Deocamdata trebuie sa ne punem, cu rabdare, pe asteptat inca cel putin 10 ani. Al dracului dom' Brucan. :)